Home Noutati Mulțumiri Conferința Națională de Alergologie și Imunologie Clinică

Mulțumiri Conferința Națională de Alergologie și Imunologie Clinică

by aaaa bbbb

Dragi colegi,

În numele Comitetului Director al Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică, îmi revine deosebita plăcere de a vă mulțumi pentru participarea la conferința noastră națională, organizată anul acesta în București care a adus în atenţia dumneavoastră o temă extrem de interesantă Alergiile într-o lume în schimbare.

Pe parcursul celor trei zile am avut bucuria să asistăm la lucrări științifice de înaltă calitate ce s-au desfășurat într-un format hibrid adaptat provocărilor actuale în care întâlnirea față în față a fost extrem de importantă arătând beneficiile interacțiunii cu lideri de marcă și dezvoltarea cunoștințelor prin sesiunile de întrebări și răspunsuri.

Am fost onorată de prezența, în cadrul acestei manifestări, a unor reprezentanți de mare notorietate din mediul  academic medical din țară și din străinătate, a unor medici şi tineri cercetători atât alergologi, cât şi din specialităţi conexe, ce au ales să construiască o relație interdisciplinară ce are ca obiectiv final sănătatea pacientului cu afecţiuni alergice.

Caracterul interdisciplinar al conferinței a fost evidențiat de prezența unor personalități, lideri ai societăților profesionale medicale partenere la nivel național și  internațional cărora le mulțumim pentru participarea lor:

  • Dr. Markek Jutel, Președintele EAACI,
  • Dr. Marc Humbert, Președintele ERS,
  • Dr. Călin Giurcăneanu, Președintele Societății Române de Dermatologie,
  • Dr. Roxana Nemeș, Președintele Societății Române de Pneumologie,
  • Dr. Codruț Sarafoleanu, Fost Președinte al Societăţii Române de Rinologie,
  • Vlad Budu, Președintele Societății Române de Rinologie,
  • Dr. Doina Anca Pleşca, Preşedintele Societăţii Române de Pediatrie

Păstrând tradiția Conferinței Naționale SRAIC în strânsă colaborare cu EAACI, am  organizat un simpozion comun în care au ținut prelegeri 3 speakeri importanți ai domeniului alergologie și imunologie clinice mondiale:

  • Noi terapii imunomodulatoare care țintesc celulele dendritice în alergii și infecții – Dr. Oscar Palomares (Spania)
  • Imunologia de precizie în imunoterapia alergenică: de la mecanisme la biomarkeri – Dr. Mohamed Shamji (UK)
  • Imunoterapie alergenică (AIT) din perspectiva EAACI – Dr. Marek Jutel (Polonia)

Ediția 2022 în cifre:

  • Evenimentul a fost organizat pentru prima dată sub egida Academiei de Științe Medicale din România
  • 3 zile de lucrări științifice
  • 347 de participanți prezenți
  • 32 lectori invitați români
  • 14 lectori invitați din străinătate din Austria, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Israel, Polonia, Spania, Turcia și Marea Britanie
  • 1 simpozion de tradiție EAACI pe tema MODULAREA ÎN BOLI ALERGICE;
  • 8 sesiuni ştiinţifice
  • 13 simpozioane ale companiilor farmaceutice
  • 2 cursuri postuniversitar preconferință – ALERGIA ALIMENTARĂ DE LA TEORIE LA PRACTICĂ (cu interactivitate voting) și SCHIMBAREA DE PARADIGMĂ ÎN MANAGEMENTUL BOLILOR CUTANATE ALERGICE (Curs organizat în parteneriat Societatea Română de Alergologie și Imunologie Clinică – Societatea Română de Dermatologie)
  • 17 parteneri din industria farmaceutică
  • 1 sesiune e-poster, 13 postere selectate pentru prezentare
  • Conferința a fost creditată de către Colegiul Medicilor din România cu 16 credite EMC.

Dintre subiectele dezbătute în cadrul Conferinței, amintim prelegerile susținute de liderii de opinie din străinate:

  • Noi provocări în diagnosticul și terapia alergiilor – state of the art – Prof. Dr. Rudolf Valenta (Austria)
  • Regândirea astmului sever – Experiență practică – Prof. Dr. Roland Buhl (Germania)
  • Tratament bazat pe endotip în astmul sever – Xolair pentru pacienții cu fenotip alergic- Dr. Marc Humbert (Franța)
  • Impactul Xolair asupra rezultatelor calității vieții la pacienții cu urticarie cronică spontană – Dr. Agmon – Levin Nancy (Israel)
  • Profilaxia pe termen lung a pacienților cu angioedem ereditar – Prof. Dr. Henriette Farkas (Ungaria)
  • Datele clinice legate de lanadelumab și experiența clinică personală – Prof. Dr. Markus Magerl (Germania)
  • Managementul optim EBM al HDM-AR – noua abordare SLI- Dr. Oliver Pfaar (Germania)
  • Actualități în diagnosticul și managementul alergiilor alimentare la copii – Prof. Zeynep Tamay (Turcia)
  • Schimbările climatice și schimbările în bolile alergice – Prof. Dr. Karl-Christian Bergmann (Germania)
  • Sfaturi practice și trucuri în managementul zilnic al rinitei – Dr. Glenis Scadding (UK)

Calitatea științifică a conferinței a fost rezultatul muncii în echipă a Comitetului Științific în care fiecare și-a adus contribuția în domeniul de înaltă expertiză pentru a aduce în fața participanților  cele mai noi date legate de diagnosticul și tratamentul bolilor alergice  din perspectiva medicinei de precizie.

În cadrul Conferinței Naționale am avut onoarea să acordăm și Diploma de excelență a Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică domnului Ministru al Sănătății, Prof. Dr. Alexandru Rafila, în semn de apreciere și recunoștință pentru întreaga activitate medicală și în domeniul politicilor de sănătate publică.

Cu bucurie și emoție am făcut un prim pas de intrare în normalitatea de care ne era tuturor dor prin prezența fizică la București! A fost o plăcere să ne revedem fizic cu toții, colegi și prieteni, vechi și noi, să retrăim complexitatea unei conferințe științifice, să discutăm față în față subiecte de actualitate și diverse proiecte de viitor.

Sperăm ca această manifestare va reprezenta reluarea întâlnirilor față în față care ne-au lipsit atât de mult tuturor și activităților științifice SRAIC cu care eram obișnuiți.

Cu prietenie,

Prof. Dr. Carmen Panaitescu
Președinte, Societatea Română de Alergologie și Imunologie Clinică